marți, 8 iulie 2008

ALEXaNDRU MaCEDONSKI - Noaptea de decemvrie

ALEXaNDRU MaCEDONSKI - Noaptea de decemvrie

Al. Macedonski se naste intr-o familie boiereasca din Oltenia. isi face studiile preuniversitare in particular, apoi face politica (in principal, liberala) si gazetarie. Noncon-formist si nemultumit isi ataca aproape toti confratii in scrierile jurnalistice si in special pe junimisti, ceea ce va duce la izolarea lui in viata literara romaneasca. Meritul recunoscut al lui Macedonski este acela de teoretician al simbolismului romanesc, pe care il analizeaza in cateva studii ale sale si mai ales prin revista sa Literatorul. De asemenea, el este unul dintre poetii importanti ai literaturii noastre, fixat la granita dintre romantismul de tip eminescian si simbolismul timpuriu. Principalele sale volume de versuri sunt Poezii, Excelsior, Poema rondelurilor. De asemenea, este de mentionat romanul Thalassa.Noaptea de decemvrie 1902 (poem)1. Tema poemului este de factura romantica: conditia geniului.2. Problema inadaptarii geniului intr-o lume mediocra este ilustrata printr-o po­veste simbolica.3. Nefericirea poetului vine din constiinta lui de fiinta muritoare.4. Multe dintre tehnicile compozitionale apartin simbolismului (imaginile sineste­zice, portretul ostentativ grotesc, muzicalitatea versurilor).5. Mesajul poemului este cladit pe ideea ca artistul este predestinat sa caute un drum al devenirii sale.TemaPoemul trateaza conditia fiintei superioare intr-o lume mediocra.Subiectulintr-o noapte de iarna, un poet care priveste focul din camin terorizat cu gandul ca in curand acesta se va stinge, se sustrage conditiei lui de umila existenta, visand la o poveste fabuloasa. El isi imagineaza ca un emir din Bagdad tanar si bogat este cuprins de o melanolica chemare. acesta vrea sa plece in pelerinaj spre cetatea sfanta, Meka, dar pe drumul cel greu, prin desert. Viata in rozul Bagdad este fericita, emirul are tot ce-si doreste, este in apogeul existentei, cand se simte traznet si zeu, dar cetatea il cheama. isi pregateste un alai impresionant si porneste spre Meka. in acelasi timp, un cersetor se indreapta tot spre •cetatea sfanta, dar pe un drum scurt si comod. Emirul strabate pustia, privind cu durere cum insotitorii sai mor unul cate unul, ucisi de drumul anevoios prin arsita desertului. in cele din urma, insusi emirul moare, uitandu-se in zare, unde i se pare ca se vede Meka, pe ale carei porti patrunde cersetorul.Poemul se incheie cu imaginea poetului in camera pustie, in care focul se stinsese.ComentariulPoemul lui Macedonski, desi creat pe o tema si pe simboluri romantice, ramane in esenta o scriere simbolista prin tehnica. Viziunea macedonskiana asupra condi­tiei geniului nu difera prea mult de cea romantica; fiinta inadaptabila si rascolita de nemultumire la gandul unui destin efemer, geniul este nefericit, ca si in poezia lui Eminescu, si privat de intelegerea semenilor. Macedonski insista insa ceva mai mult pe cruzimea fiintei mediocre, a carei impostura distruge visul creatorului de geniu. Ideea vine din estetica simbolista, dar si din amaraciunea iritata a poetului care a trait la modul suprem sentimentul persecutiei.Povestea emirului din Bagdad este in mod direct asociata cu destinul poetului traznit de soarta, adica iluminat si predestinat sa caute cu deznadejde o cale a devenirii sale. Menirea artistului romantic este de a-si cauta o modalitate de exprimare, capabila sa il elibereze de sub teroarea destinului limitat, iar aceasta cautare implica suferinta tragica (in sens eminescian). De aceea, emirul nu are de ales, el trebuie sa paraseasca viata placerilor usoare din rozul Bagdad si sa porneasca spre cetatea de vise. Idealul sau nu vine din ratiune sau din ambitii marunte, ci este de natura mistica. El este coplesit de o stare contemplativa {...zilnic se simte furat de-o visare...), in care aude chemarea cetatii preasfinte, iar acest vis se instaleaza treptat, il obsedeaza, il instapaneste si devine singura lui credinta: Dar Meka e-n zarea de flacari - departe -/De ea o pustie imensa-l desparte,/ Si prada pustiei cati oameni nu cad?/ Pustia i-o mare aprinsa de soare,/ Nici cantec de paseri, nici pomi, nici izvoare -/Si dulce e viata in rozul Bagdad.Fragmentul ilustreaza momentul de dinainte de plecarea emirului spre cetatea sfanta si sugereaza nehotararea personajului prin intermediul unei antiteze intre idealul riscant si realitatea confortabila. Cetatea Meka, simbol al aspiratiei mistice, se afla dincolo de spatiul desertic, in zarea de flacari, si, ca sa ajunga la ea, emirul trebuie sa treaca prin marea proba a pustiei, pentru care nu este pregatit. Sintagma zarea de flacari conoteaza sensurile mistuitoare ale idealului, caci Meka repre­zinta o obsesie nascuta din aspiratie spirituala si credinta devoratoare: Spre Meka-l rapeste credinta - vointa. De aceea alba cetate este asociata imaginii focului, simbol prin excelenta al arderii purificatoare, dar si al fascinatiei magice. Pustia, care in traditiile crestine trebuie parcursa in singuratate, aici devine un drum platit cu numeroase sacrificii omenesti, caci, in calatoria sa, emirul isi lasa in nisipurile desertului toti robii, cu cai, cu camile... Metafora mare aprinsa de soare, prin care poetul defineste sensul pustiei, include, pe langa sugestia caldurii cumplite, si pe cea a necunoscutului insondabil, imprevizibil; imaginea se com­pleteaza prin epitetul anticipativ imensa si prin secventa Nici cantec de paseri, nici pomi, nici izvoare, in care repetitia delimiteaza decisiv spatiul avital al pustiei de imaginea ispititoare a rozului Bagdad. Sfasiat intre ispita domestica si cea spiri­tuala, emirul o alege pe cea din urma si porneste spre cetatea de vise.El stie ca idealul acesta se plateste cu viata, caci cetatea nu numai ca il cheama, ci ii cere simtirea, ii cere fiinta,/ Ii vrea frumusetea — tot sufletu-i vrea / Din talpi pana-n crestet ii cere fiinta. Din acest motiv, drumul devine mai important decat intrarea in cetate; portile ei sunt deschise pentru oricine, chiar si pentru omul pocit si viclean, dar drumul anevoios prin pustie reprezinta o incercare facuta doar pentru cei alesi. Respectiv, nu creatia finita conteaza, ci trairea artistului, care prin actul sau creativ atinge starea de gratie a fiintei, de speranta mistica si suferinta eliberatoare.De-a lungul poemului, Macedonski combina elemente romantice si simboliste. Cum am spus deja, tema geniului apartine romantismului si este expusa parabolic, printr-o poveste despre nefericirea fiintei sfasiate de ideal. Emirul este replica simbolica a poetului traznit de soarta din prima parte a poemului si care intruchi­peaza tot o obsesie romantica - anume ca orice act de creatie implica suferinta si este rodul inspiratiei. Trecerea de la existenta reala a poetului nefericit si osandit la o existenta mizera, la spatiul purificat al imaginatiei este realizata, de asemenea, printr-un procedeu romantic: revelatia poetica, inaltatoare, capabila sa indum-nezeiasca fiinta; aici inspiratia artistului este potentata de puterea hipnotica a focului, asociat cu un arhanghel de aur, imagine completata de alte doua simbo­luri romantice: luna si noaptea. in aceasta stare inspirata, poetul imagineaza povestea emirului, transferand asupra acestuia trairea lui intempestiva. aspiratia mistuitoare a emirului genereaza acelasi sentiment de patima demonica prin care sunt definite trairile oricarui personaj romantic.Dar, ca prim teoretician al simbolismului in cultura noastra, Macedonski recurge la numeroase tehnici simboliste. El a dezbatut in studiile sale ideea ca poezia trebuie sa fie ca si muzica, penetranta si seducatoare, ceea ce se poate realiza prin sonoritati melodice delicate, prin inovatii prozodice. in acest poem, eufonia versurilor reprezinta o prioritate; muzicalitatea insolita a textului este conferita in special de repetitia obsesiva si reluarile secventelor-cheie (crearea unui refren), precum: Bagdadul! Bagdadul! si el e emirul...Pentru simbolisti, sugestia artistica trebuie creata prin imagini variate (audi­tive, vizuale, olfactive etc), capabile sa destepte toate simturile cititorului si sa conduca spre o singura imagine; acest procedeu, inaugurat in poezia romana de Macedonski, poarta numele de sinestezie artistica (sau corespondenta simturilor). in poemul Noaptea de decemvrie, imaginea Bagdadului este construita prin acest procedeu simbolist: Bagdadul! cer galben si roz ce palpita,/ Rai de-aripi de vise, si rai de gradini, /argint de izvoare, si zare-aurita - Bagdadul, poiana de roze si crini / Djamii - minarete - si cer ce palpita. insemne ale vietii fericite si ale luminii, cele doua culori care domina cetatea (galben si roz) sunt si simbolurile efemeritatii; de aceea poetul le asaza in diverse contexte pentru a crea impresia unei stari de beatitudine uniforma care stimuleaza instinctele, dar plictiseste mintea. Imaginea vizuala {petale de roze plutesc), sugestia tactila (matasea-nflo-rita), numeroasele imagini auditive (havuzele canta... voci limpezi soptesc.) si olfactive (roze si crini), precum si subliniata emotie a cetatii (cer ce palpita) converg spre imaginea sintetica rozul Bagdad, sugestie a unui spatiu al fericirii trecatoare si al trairilor superficiale, a carui emblema este roza idila.Portretul cersetorului slut si viclean, creat prin detalii frapante, este realizat tot in maniera simbolista: Mai slut e ca iadul, zdrentos si pocit, /Hoit jalnic de bube — de drum prafuit, / Viclean la privire si searbad la fata. Sintagma Hoit jalnic de bube reuneste sensurile descompunerii fizice si pe cele ale alterarii morale, prin sugestiile mortii si ale bolii, in maniera baudelaireana. Dar imaginea nu genereaza sentimente dramatice si nu anihileaza apetenta cititorului, deoarece este asezata intr-un context traditional: celelalte imagini se caracterizeaza prin plasticitatea de factura roman­tica; astfel, comparatia (Mai slut e ca iadul) abstractizeaza hidosenia personajului, iar denotativele nu sunt spectaculoase (zdrentos, pocit, viclean). Portretul capata penetranta prin enumeratia sintetizatoare (Pocit, schiop, si searbad, abia se taraste), procedeu care, prin functia sa de refren al fragmentului, atenueaza efectele grotesti si confera armonie unor imagini dezagreabile, ceea ce denunta preferinta simbo­listilor pentru imagini grotesti construite prin imbinari pedante de cuvinte.Reluarea evocativa, in finalul poemului, impune arhetipul fiintei „pocite" dar invingatoare, ca simbol al existentei anodine dar si ca intrupare a fricii adanci pe care o resimte emirul, aceea de a nu ramane in afara universului pur al ideii. in halucinatia sa de muribund domneste chipul cersetorului care, desi nu a avut privilegiul confruntarii cu desertul, a ajuns la Meka. Emirul moare cu aceasta imagine in minte pentru ca ea exprima regretul neacceptat de a fi parasit calea unei deveniri mediocre, dar confortabile.Referinte critice„Macedonski iubeste viata, in fastul, in barbatia, in aspectele ei de fericire lumi­noasa, tintind, cu toate puterile lui, spre echilibru. accentele de satira personala, violentele si vulgaritatile stridente ale insatisfactiei lui nu trebuie sa ne-insele. Ele sunt un punct de plecare, un contrast necesar fata de idealul pe care-l dorea patimas; orgia de culori orientale din Noaptea de decembrie sau betia sacra, fericirea bucolica din Noapte de mai divulga pe adevaratul poet in ceea ce are el esential." (Pompiliu Constantinescu - Studii si cronici literare, Ed. albatros, 1974, p. 86) „in Noptile lui Macedonski, meditatia e alegorica si in plus prozaica, adica purtand la accidental, si nu la cosmogonic-metafizic, la naturalismul social si nu la viziunea istorica, la subiectivul indiscret si nu la metafizica amorului." (I. Negoitescu -Istoria literaturii romane, Ed. Minerva, 1 991, voi. I, p. 156)„Reflectand simbolic actul creatiei, calatoria capata in intregime atributele sale, devine o aventura estetica. O aventura in care realitatea comuna, fie ea si detina­toare de privilegii supreme, nu mai incape in sine. aceeasi dorinta si aceeasi vointa care au condus la dobandirea posesiei absolute (pe foafe le are) in planul realului impinge lucrurile mai departe, emirul visand cucerirea domeniului artei, unde puterea e cu adevarat suverana, intrucat nu numai poseda, dar si creeaza." (Daniel Dimitriu - Gradinile suspendate, lasi, Ed. Junimea, 1 988, p. 21 2)

Niciun comentariu: